Făurei | Doi viteji care căutau să se bată au fost sancționați cu 10000 de lei
Vineri 24 aprilie în jurul orei 02:20, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că mai multe persoane intenționează să se bată, unele dintre acestea deplasându-se cu un autorism pe raza localității Câineni Băi.
După aproximativ o oră de căutări, polițiștii au reușit să depisteze mașina indicată pe o stradă din localitate. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din județul Buzău, acesta fiind însoțit și de un pasager, din județul Caraș-Severin. Ambii bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi, în valoare 10.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr.3/2020, privind restricțiile de circulație.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,53 mg/l. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu